Proiecte

Blog

Ca un jurnal, dar online. O arhiva a amintirilor

09 iulie 2014

Fotografii vechi

In plimbarile online mai dau peste fotografii vechi, pe care le salvez in general fiindca ma impresioneaza si vreau sa le revad usor. Le impartasesc cu voi pe cele care "imi spun ceva", adunate din diverse articole, cu diferite ocazii, cu mentiunea ca orice credit le revine celor care le-au fotografiat si celor care le-au prezentat initial pe site-urile si blogurile lor. Cele mai multe imagini sunt de pe blogurile Muzeul de Fotografie, Art Historia si Bukres Blog.



Cand vad noroiul din imagini ma bucur ca traiesc intr-o perioada cu sosele asfaltate. Odata asa aratau orasele.


Dambovita acum foarte mult timp. In stanga se vede Hanul lui Manuc, prezent si acum in Piata Unirii.


Incep lucrarile la acoperirea Dambovitei in zona Unirii

 

Hala Unirii in 1927 si, langa ea, Dambovita neacoperita inca

 

Incep lucrarile si la plafonul ce acoperea Dambovita langa Hala Unirii, unde vor fi construite alte hale, pe locul lor aflandu-se azi Parcul Unirii.

 

Piata Unirii, anii 50 daca am retinut bine

 

La doar 28 de ani distanta, atat de multe schimbari

E straniu sa vezi cum acelasi loc "a trait" atat de multe evenimente. De exemplu Hotelul Athenee Palace


in aceasta imagine intr-o perioada de festivitate (1918 daca nu ma insel)


 

 iar aici dupa ce a fost incendiat in urma bombardamentelor americanilor.



Statuia lui Mihai Viteazu de la Universitate, la care stam cu spatele cand asteptam in statie, aici parte din istorie


Muzeul Simu, ce a existat vis-a-vis de Cinema Patria si Carturesti-ul de la Romana, pana la demolare. Semana mult cu Biserica Greaca ce poate fi vazuta si azi in Bucuresti


Aici fostul Teatru National in 1939, langa Palatul Telefoanelor, cel daramat la bombardamente. Novotel se numeste cladirea construita acum acolo, cu un design inspirat de cel al teatrului

 

Strandul Lido, din spatele hotelului Lido de pe Magheru, in 1960


Schita Teatrului National de la Universitate si Hotelul Intercontinental

Pe blogurile mentionate la sfarsitul primului paragraf se gasesc foarte multe imagini interesante cu Teatrul National, care se pare ca este acum reconstruit pentru a semana cat mai mult cu cel din schita initiala, dar si cu alte cladiri si locuri din Bucuresti si din restul tarii. Pot fi gasite si imagini cu oameni ce prezinta obiceiurile, modul de viata din acele vremuri. Dintre ele insa am salvat doar aceasta poza:


Un batran din Arbore, Suceava, locul de unde se trage tatal meu, tatal lui, bunicul lui si tot asa..

Azi pe Metropotam am gasit imaginea aceasta intr-o postare cu articole din ziare de acum 50 de ani. Printre ele si o reclama la niste cursuri :)


Iar in final un gand distribuit de Irina Raica pe pagina ei de Facebook, ce imi pare ca se potriveste bine acestui articol



06 iulie 2014

"Rush" to see it


Scriu despre acest film sa va incurajez sa va uitati la el. Pentru ca eu ii vazusem afisul de 100 de ori dar faptul ca era despre povestea unor soferi de Formula 1 si cu actorul din Thorr in rolul principal, nu imi spunea nimic bun. Dar fiindca mi-l tot recomandau site-uri ca Jinni si l-am vazut intr-o seara si in Top Imdb 250, m-am hotarat intr-un final sa il vad. Si ce surpriza a fost!


Pe scurt si ca sa nu dezvalui prea multe, filmul este intr-adevar povestea a doi soferi, britanicul James Hunt si austriacul Niki Lauda, cu personalitati foarte diferite, care ajung prin anumite circumstante, sa concureze unul impotriva celuilalt. Chiar daca sunt multe scene cu masini, concursuri si circuite, filmul surprinde vietile lor, modul in care gandeau, riscurile pe care si le asumau, femeile pe care le iubeau etc.


Pe la jumatatea filmului nu am mai rezistat si am cautat de curiozitate daca povestea e adevarata si am aflat ca da, este. Va recomand insa sa nu cautati nimic despre povestile reale ale celor doi soferi, ca sa nu va stricati surpriza filmului. Oricum actorii imi pare ca vor fi retinuti toata viata pentru aceste roluri pe care le-au jucat excelent.


02 iulie 2014

Complimenteaza efortul, nu abilitatile

Acum mai mult timp am citit un articol care spunea sa nu mai complimentam fetitele cu apelative ca "frumoasa", "printesa", sa nu punem accent pe ce par dragut sau ce rochie minunata au. Ci sa facem conversatie reala cu ele, sa le intrebam la ce sunt bune, ce le place sa citeasca.. Ca sa le indrumam spre crearea de skill-uri si nu spre obsesia imaginii lor.

Azi mi-am adus aminte de asta cand am citit un alt articol de pe blogul Harvard Business Review despre cum sa critici/complimentezi angajatii. Articolul recomanda mai multe lucruri interesante:

1. sa nu servesti "sandwich"-uri: adica sa separi clar complimentele fata de critici

2. sa nu te feresti sa dai feedback in public, chiar daca e incomfortabil, cateodata discutiile trebuie purtate in fata grupului

si 3. sa critici/complimentezi efortul, nu abilitatile. Studiile arata ca aceasta e cea mai buna modalitate de a oferi critica fara ca ea sa fie luata ca un atac personal. Si complimente fara ca acestea sa conduca la ceva negativ in viitor. (De exemplu daca ii tot spui cuiva ca e destept, sau un angajat bun, incercand sa-l complimentezi, atunci cand va da gres, se va simti.. prost). Cand de fapt tot timpul este vorba despre efort. Asa ca atunci cand complimentezi spune "Ai aratat multa atentie la detaliu" sau "Sunt impresionat ca ai reusit sa faci asta la timp si cu un buget redus".

Ca sa ma intorc la povestea cu fetitele. In lumina asta, cred ca atunci cand vorbim cu ele ar trebui sa fim atenti si sa nu le zicem ca sunt destepte, ci mai degraba sa fim specifici in legatura cu ce au facut bine. Adica accentul sa nu se puna nici pe skill ci pe efort.

Traim si invatam :)